Din Prundul Bârgăului, vis-a-vis de biserică, drumul ce face spre dreapta duce înspre Colibița, bineînțeles printr-o alta comună numită Bistrița Bârgăului. Majoritatea oamenilor din zona își câștigă existența din agricultură, creșterea animalelor și prelucrarea lemnului.
La ieșirea din Bistrița Bârgăului drumul începe să urce șerpuind, peisajul devenind din ce în ce mai sălbatic. La vreo 7 Km de Bistrița Bârgăului, apare barajul de acumulare și lacul Colibița. Privind de la baraj nu reuești să zărești decât o parte a lacului care este destul de mare , un "mic" ocol al acestuia durând 2 ore cu mașina, bineințeles admirand frumusețile naturii ce te înconjoară, iar în zare poți zări munții ce străjuie lacul: Strunioru și Bistricioru.
Zona oferă vaste posibilități de destindere pentru iubitorii muntelui, în orice anotimp: excursii, drumeții (Tăul Zânelor, izvorul de apă minerală Borcut, trasee montane - traseu marcat de 3,5 ore pâna în Vf. Bistricioru, Castel Dracula lângă Pasul Tihuța - 1100 m alt), ciclism montan, caiac, alpinism, pescuit (păstrăv, clean, caras - în lacul Colibița), plimbări cu sania etc.
Istoric:
Lacul este unul artificial şi a fost realizat pe locul unei foste localităţi. Acesta a fost făcut dat în folosinţă în 1977. În anul 1979, satul este strămutat pe dealurile din apropiere, la Miţa, întrucât încep lucrările hidrotehnice, rezultatul acestora fiind acoperirea vetrei satului şi apariţia lacului de acumulare. Mai exact, pe râul Bistriţa Ardeleană se construieşte un baraj şi astfel ia naştere actualul lac Colibiţa, cu scopul de a alimenta cu apă localităţile de pe Valea Bârgăului. Localitatea Colibiţa, situată la o altitudine de 800 de metri, a luat naştere în urmă cu peste 150 de ani. În anul 1850, pe locul unde acum se află lacul de acumulare, puteam număra doar 14 locuitori, care şi-au amenajat acolo un gater şi o biserică. Aceasta din urmă a fost ridicată în 1869.
În acelaşi an se construieşte şi un drum care leagă Colibiţa de Mureşenii Bârgăului, pentru a favoriza transportul de material lemnos. Numele de Colibiţa vine de la „colibe“, locuinţele temporare construite de primii ciobani care au transformat, fără voia lor, acest loc pitoresc într-o localitate. În jurul anului 1918, în micuţul sat de la poalele Munţilor Bârgăului şi Călimani vine tâmplarul de origine germană W. Ianitchi, care vede potenţialul localităţii şi construieşte aici mai multe vile pentru saşii din Bistriţa. Prima vilă este construită în 1922, aceasta punând bazele unei staţiuni din ce în ce mai căutate. Vilele şi casele de vacanţă sunt completate de aşezăminte construite de către locuitorii văii Bârgăului, aşa se face că, în 1966, localitatea are deja 689 de locuitori, pentru ca în 1974 să ajungă la 818. Locul este luat în calcul pentru relaxare şi tratament încă din 1925, când o asociaţie de medici din Cluj construieşte un sanatoriu care a funcţionat până în anul 1944, când a fost incendiat. În preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, Colibiţa ajunge oaza de sănătate a studenţilor, orfanilor şi elevilor din întreaga Transilvanie. Strămutarea nu a dus la dispariţia totală a satului, ci din contră la dezvoltarea acestuia în noua locaţie. După construirea lacului de acumulare apar primele vile de vacanţă pe malurile acestuia, iar Miţa, localitatea care îi adăposteşte pe cei strămutaţi, începe să fie numită Colibiţa. Locuitorii spun că şi acum, când e secetă, se poate observa în lac turla bisericii din vechiul sat inundat.
